CERCETAREA PALEOLITICULUI ÎN SPAŢIUL PRUTO-NISTREAN (1923-1973)

În articolul de faţă autorul prezintă un scurt istoric al principalelor descoperiri arheologice paleolitice în spaţiul pruto-nistrean între anii 1923-1973, făcând şi o incursiune în istoricul organizării primelor expediţii arheologice care vizau cercetarea staţiunilor paleolitice şi mezolitice. Pentru prima dată se analizează intervenţia ideologiei statului totalitar sovietic în arheologia preistorică din RSSM. Se constată că marxism-leninismul a fost doar declarat în Uniunea Sovietică ca fiind cea mai avansată ştiinţă despre societate. Aşa-numitele interpretări marxiste au reprezentat doar nişte afirmaţii care au fost lipite mecanic la începutul sau la sfârşitul unor studii de arheologie care de fapt erau cu precădere tradiţionale. Studierea paleoliticului din spaţiul pruto-nistrean în perioada anilor 1923-1973 a permis acumularea unei baze factologice arheologice enorme, care mai târziu va servi la elaborarea unor noi studii importante în acest domeniu.

Исследования палеолита на территории Пруто-Днестровского медуречья (1923-1973). В данной статье автор излагает краткую историю основных археологических исследований палеолита в Пруто-Днестровском междуречье в период 1923-1973 годов, анализируя историю и организацию первых археологических экспедиций, которые были направлены на исследования памятников палеолита и мезолита. В статье в первыйe обращается внимание на влияние государственной идеологии тоталитарного советского режима на археологические исследованияМССР. Похоже, что марксизм-ленинизм был только объявлен самой передовой общественной наукой в Советском Союзе. Так называемые марксистские интерпретации были только заявлениями, которые вставлялись механически в начале или в конце текста археологических публикаций, которые были на самом деле довольно традиционно изложения. В результате изучения палеолита на территории Прутo-Днестровского междуречья в 1923-1973 годы была накоплена огромная фактологическая база, которая послужила для важных исследования в этой области в дальнейшем.

Research of Paleolithic period of the Prut-Dniester space (1923-1973). In this article, the author presents a brief history of the main archaeological discoveries of the Paleolithic in the Prut-Dniester space between 1923-1973, making a foray into the history of organization of the first archaeological expedition that is aimed to research Paleolithic and Mesolithic stations. In the article it is examined for the first time thee intervention of the totalitarian Soviet state ideology in prehistoric archeology of the MSSR. It is considered that the concept of "Marxism-Leninism" was only declared as the most advanced science on society in the Soviet Union. So-called Marxist interpretations represented only some statements which have been attached mechanically to the beginning or end of archeological studies which were actually quite traditional. Paleolithic Study of the Prut-Dniester space during the years 1923-1973 allowed the accumulation of enormous archaeological factologic base, which will later serve for further development of important studies in this area.

Key words: Paleolithic, MSSR, USSR, Marxist theory, archaeological expedition, archaeological discoveries.

Introducere

     Interesul mereu în creştere asupra problemelor de istorie a ştiinţei arheologice de la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI, nu este de loc întâmplător. Istoria oricărei ştiinţe este extrem de importantă pentru dezvoltarea disciplinei în sine. Studiind istoria ştiinţei este necesar nu numai de a evalua materialul acumulat, de a stabili careva legităţi, de a consolida cunoştinţele existente, de a identifica posibilităţile de evoluţie a acestei ştiinţe pentru viitor, dar presupune, de asemenea şi familiarizarea cu cadrul general al ştiinţei moderne al cercetării moderne, cu ideile teoretice majore din prezent. Astăzi, istoria ştiinţei arheologice poate fi evaluată din mai multe aspecte: constituirea primelor direcţii de cercetare şi idei, apariţia unor centre de cercetare şi şcoli ştiinţifice, organizarea activităţii ştiinţifice, studiul personalităţilor, etc. Şi fiecare dintre aceste aspecte ar fi cu putinţă să reprezinte obiectul unui studiu separat. Luate împreună, însă, ele ajută la formarea unei imagini solide, obiective şi cuprinzătoare a dezvoltării ştiinţei arheologice.

Cadrul cronologic al modestului nostru studiu, nu este ales deloc întâmplător, deoarece între anii 1923-1973, s-au efectuat primele cercetări ştiinţifice ale paleoliticului şi mezoliticului în spaţiul pruto-nistrean, cercetări ce au permis acumularea unei baze factologice imense. În acelaşi tip, perioada anilor 1945-1970, coincide cu una din cele mai importante etape în istoria arheologiei RSSM, reprezentând de fapt perioada de constituire a arheologiei moldoveneşti. Aproximativ cam în acelaşi interval de timp în ştiinţa arheologică din URSS se va cristaliza o nouă metodologie de cercetare, care se dorea a fi cât mai fidelă ideologiei marxiste. Evidenţierea acestei etape ne-a dus la ideea că ea se deosebeşte semnificativ atât de perioada precedentă, cât şi de cea imediat următoare. Limita ei superioară a acesteia cât este argumentată prin faptul că la începutul anilor `70 ai sec. XX, au loc schimbări semnificative în ştiinţa arheologică din RSSM, rolul arheologilor sovietici din centrele de la Lvov, Leningrad, Moscova, etc., manifestându-se printr-un caracter mai mult consultativ. Perioada vizată de noi considerăm că sfârşeşte cu publicarea celor două repertorii importante referitoare la paleoliticul şi mezoliticul din spaţiul pruto-nistrean, a arheologilor A. Černyš şi N. Chetraru, în anul 1973(Кетрару 1973; Черныш 1973).

    În acelaşi timp, am dori să relatăm în prima parte a articolului despre situaţia politică destul de complicată în care se aflau oamenii de ştiinţă şi în mod special arheologii, atunci când au început a fi organizate primele expediţii arheologice pe teritoriul RSSM. De asemenea vom atrage atenţia cititorului într-o oarecare măsură şi spre impactul ideologiei marxiste asupra arheologiei paleolitice sovietice.

Controlul absolut asupra tuturor ştiinţelor, mai ales asupra acelor socio-umane, reprezenta o normă pentru statul totalitar sovietic. Atât istoriografia occidentală pre- şi post-sovietică, cât şi documentele de arhivă de ultimă oră confirmă acest fapt. Ne vom referi aici la doar câteva exemple edificatoare în acest sens, privind controlul direct al organelor de conducere şi de partid ale instituţiilor ştiinţifice. Faptul că institutul era controlat în permanenţă de către Comitetului Central al Partidului Comunist (b) din Moldova nu mai este astăzi pentru nimeni o noutate. Totuşi, dorim să atragem atenţia asupra unor probleme care au fost reflectate mai puţin în istoriografie. Astfel, în una din şedinţele Consiliului Ştiinţific al Institutului Moldovenesc de Cercetări Ştiinţifice, din 15 februarie 1946, desfăşurată la Chişinău, preşedintele acestui Consiliu şi directorul institutului respectiv, V.M. Senkevici, a prezentat o informaţie privind: „Reorganizarea lucrului Institutului Moldovenesc de Cercetări Ştiinţifice, în legătură cu hotărârea biroului Comitetului Central al Partidului Comunist (b) din Moldova, din 17 decembrie 1945-despre îmbunătăţirea muncii în Institutului Moldovenesc de Cercetări Ştiinţifice” (AŞCAŞRM, F.1, inv.1, dosar 10, 21-24). În comunicarea sa Senkeviči a menţionat, că încă din luna mai 1945, plenara CC al PC (b) M, discutând despre creşterea nivelului de iluminarea culturală a maselor largi din RSSM, aprecia activitatea Institutului Moldovenesc ca fiind nesatisfăcătoare. Situaţia nu s-a schimbat nici în decembrie 1945, când institutul a fost dur criticat pe un spectru larg de probleme. Vom reda aici varianta prescurtată a acestor nemulţumiri ale Comitetului Central:

1. Nefinalizarea sistematică a planurilor tematice pe parcursul a mai multor ani. În legătură cu acest fapt a şi apărut întrebarea Secretarului CC, dacă şi în viitor Institutul va justifica alocaţiile guvernului.

2. Lipsa oricăror date că institutul se ocupă în mod prioritar de careva cercetări ştiinţifice în domeniul arheologiei, arhivisticii, folclorului, dialectologiei, literaturii şi limbii moldoveneşti. Nu se vede ca institutul să se fi ocupat de elaborări a problemelor teoretice.

3. Institutul nu se ocupă de ridicarea nivelului teoretic, ideologic şi politic al personalului, ceea ce în condiţiile institutului are o semnificaţie deosebită, deoarece marea majoritate a colaboratorilor nu au o educaţie marxistă (AŞCAŞRM, F.1, inv.1, dosar 10, 21).

În continuare, V. Senkeviči supune unei critici aprigi toate sectoarele, cel mai dur fiind criticat sectorul de istorie, care deşi dispunea de cel mai numeros personal, „nu scotea de sub tipar nici un fel de producţie”. Unii cercetători, în cadrul dezbaterilor care au urmat după finisarea comunicării lui Senkeviči, au recunoscut că cercetătorii Institutului Moldovenesc de Cercetări Ştiinţifice, fără recomandările Comitetului Central, nu au fost în stare să elaboreze „corect” tematica problemelor de cercetare, nemaivorbind de alte chestiuni ce ţin nemijlocit de îndatoririle cercetătorilor (AŞCAŞRM, F.1, inv.1, dosar 10, 23). Spre finele anului 1946, mai exact la 10 noiembrie, a avut loc o şedinţă asemănătoare a Consiliului Ştiinţific al Institutului Moldovenesc de Cercetări Ştiinţifice, care avea aceeaşi problemă în discuţie ca şi şedinţa din 15 februarie 1946. De data aceasta, informaţia a fost prezentată de preşedintele Comisiei Comitetului Central al Partidului Comunist (b) din Moldova - S. Afteniuc, care era în acelaşi timp şi cercetător la Institutul de Istorie, Limbă şi Literatură (AŞCAŞRM, F.1, inv.1, dosar 10, 54-68). Afteniuc S., în discursul său, a atenţionat interlocutorii săi că: Conform ordinului Comitetului Central al PC (b) M, Comisia a luat act de activitatea Institutului de la data înfiinţării acestuia. Mai minuţios Comisia s-a străduit să cunoască (să controleze-n.n.) lucrul Institutului după revenirea acestuia în oraşul Chişinău. După o analiză detaliată, Comisia a ajuns la concluzia că o parte din cercetători nu sunt destul de bine pregătiţi pentru a face faţă unor lucrări de cercetare în domeniul ştiinţei, în general, şi în cadrul institutului dat în particular. În privinţa posedării cunoştinţelor despre marxism-leninism, comisia respectivă a constatat faptul că în rândul colaboratorilor institutului sunt chiar şi dintre aceia care au „viziuni eronate” în această direcţie (AŞCAŞRM, F.1, inv.1, dosar 10, 54). Într-o altă şedinţă cea a Bazei Moldoveneşti ce a avut loc la 8 ianuarie 1947, la care trebuia să fie aprobat planul tematic al Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură pentru anii 1947-1950, directorul institutului nominalizat – I.D. Ceban menţiona, în raportul său că „în ultimul timp activitatea Institutului a devenit obiect de discuţie în cadrul biroului Comitetului Central al Partidul Comunist (bolşevic) din Moldova şi al adunării intelighenţiei” (AŞCAŞRM, F.1, inv.3, dosar 5, 154). Biroul a calificat activitatea Institutului ca fiind nesatisfăcătoare şi l-a obligat ca în anul 1947 să pregătească o lucrare de referinţă privind Istoria poporului Moldovenesc şi Dicţionarul limbii moldoveneşti (AŞCAŞRM, F.1, inv.1/1, dosar 2, 5).

Ar trebui aici de adăugat faptul că însăşi organigrama Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură era aprobată de acelaşi Comitet Central al Partidul Comunist (bolşevic) din Moldova. Astfel, într-un raport al Bazei Moldoveneşti, din anul 1948, privind structura Bazei, se specifica că Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură care avea până la acel moment două sectoare: a) sectorul istorie şi arheologie şi b) sectorul limbă şi literatură, din anul 1948 va fi reorganizat deja în patru sectoare: a) sectorul istorie, la care se anexează grupa privind cercetarea istoriei „Marelui Război Pentru Apărarea Patriei”; b) sectorul limbă şi dialectologie împreună cu grupa de dicţionare; c) sectorul de literatură şi folclor; şi în cele din urmă d) sectorul de arheologie şi etnografie, ce includea şi grupa care trebuia să cerceteze etnologia găgăuzilor. subliniindu-se faptul că aceste modificări erau deja confirmate de Comitetul Central al Partidului Comunist (bolşevic) din Moldova şi Sovietul de Miniştri al RSSM-lui (AŞCAŞRM, fond 1, inv. 2, dosar 6, 220). De asemenea, toate deciziile privind efectuarea expediţiilor arheologice erau luate de către organul suprem - Sovietul Comisarilor Norodnici din RSSM, care propune să fie chemaţi în aceste expediţii cercetători din Moscova, Leningrad şi Kiev (AŞCAŞRM, fond 3, inv.1, dosar 9, 85).

Reieşind din cele expuse mai sus putem conchide că oamenii de ştiinţă din RSSM au fost tot timpul constrânşi de cenzura impusă de conducerea totalitară sovietică. Comitetul Central al Partidului Comunist (bolşevic) din Moldova impunea în mod deschis programe şi teme de cercetare comode regimului sovietic. Controalele academice sau comenzile politice reprezentau o normă acceptată de către toată lumea. În acelaşi timp trebuie, să recunoaştem faptul că discursurile asupra trecutului sunt produse de oameni aflaţi în anumite contexte istorice sau politice, ceea ce înseamnă că ştiinţa arheologică nu este o disciplină independentă de presiunile sau tentaţiile ideologice, politice sau sectare (Tilley 1989).

       În anul 1949 în prefaţa revistei Institutului de Istorie a Culturii Materiale al AŞ a URSS din Leningrad a fost inserat un articol, care avea un titlu mai mult decât sugestiv: „Pentru partinitate în ştiinţa arheologică!” (Удальцов 1949). Acest articol de fond începe cu critica acerbă adusă oamenilor de ştiinţă din domeniul biologiei, artelor, literaturii şi în general a oamenilor de cultură. Condamnarea lor morală (Удальцов 1949, 3) apoi în scurt timp şi fizică, e legată de evenimentele campaniei împotriva cosmopolitismului. Conform enciclopediei sovietice, cosmopolitismul reprezenta „o ideologie antisovietică, care urmărea cucerirea, jefuirea şi înjugarea altor popoare, înăbuşirea mişcării revoluţionare, declanşarea unui nou război mondial, instaurarea dominaţiei mondiale a ţărilor imperialiste”(БСЭ 1953). După ce sunt criticate dur elementele reale sau imaginare, care ar fi în contradicţie cu ideologia oficială a statului sovietic, se atenţionează asupra faptului că: „ar fi naiv să credem, că acest fenomen nu are nimic în comun cu ştiinţa noastră arheologică” (Удальцов 1949, 3). Iar arheologii sovietici ar trebui să privească autocritic lucrările lor, pentru a putea să ducă cu succes o luptă aprigă cu manifestările răzleţe ale cosmopolitismului şi îngenuncherea în faţa ştiinţei burgheze (Удальцов 1949, 3). În continuare sunt descrise succesele, desigur că în mare parte hiperbolizate, arheologiei sovietice, ca mai apoi să se constate că în revistele arheologice cu renume ar fi „KSIIMK”, „Sovetskaja Arheologija”, precum şi în alte culegeri arheologice, există foarte puţine articole generalizatoare şi critice. Autorul sau autorii acestui articol sunt nemulţumiţi de numărul insuficient de lucrări care „ar demasca ideile reacţionare ale arheologilor burghezi contemporani” (Удальцов 1949, 4) . Arheologii sovietici erau învinuiţi pentru faptul că se abăteau de la teoria muncii elaborată de Engels. De aceeaşi manieră sunt criticate dur lucrările unor arheologi şi istorici renumiţi ca de exemplu: A.V. Arcichovskij (1902-1978), V.I. Ravdonikas (1894-1976), S.I. Rudenko (1885-1965), V.D. Blavatskii (1899-1980) ş.a., fiind învinuiţi de mai multe „erori” ştiinţifice, atât de ordin teoretic, cât şi de ordin ideologic (Удальцов 1949, 5-6). Astfel spre exemplu, A.V. Arcichovskij este învinuit că lucrarea sa „Introducere în arheologie” nu este îndeajuns politizată. De asemenea, cercetătorul este acuzat de faptul că nu a realizat o introducere în stil marxist-leninist, care ar stabili obiectul şi metoda arheologiei sovietice, precum şi diferenţa fundamentală a acesteia de „arheologia burgheză”. A.V. Arcichovskij, mai este învinuit că nu a oglindit în lucrarea sa probleme ce ţin de etnogeneză, considerate ca fiind cele mai importante realizări ale arheologilor sovietici şi „nu a supus unei critici permanente teoriile reacţionare ale arheologilor burghezi (..)”(Удальцов 1949, 5).

Acuzaţiile aduse lui V.I. Ravdonikas sunt şi mai nemiloase, deşi acesta din urmă era unul din cei mai convinşi arheologi marxişti la acea vreme în Uniunea Sovietică. De exemplu, arheologul este învinuit că: „în a doua parte a manualului său „Istoria comunie primitive”, pe care el îl consideră un curs marxist-leninist al societăţii primitive, trecând nemijlocit la expunerea practică a poziţiilor teoretice, el nu a făcut altceva decât să copieze periodizarea lui F. Engels şi a adaptat-o, la viziunile lui greşite. De asemenea, în prezentarea teoriilor savanţilor burghezi, el nu a întreprins o careva demascare detaliată a acestora. Este învinuit de faptul că şi-a însuşit teoria animistă a etnografului şi antropologului englez Edward Burnett Tylor (1832-1917), precum şi pentru aceea că a folosit exemple din lucrarea „La mentalité primitive” a antropologului francez Lucien Lévy-Bruhl (1857-1939), fără a aduce careva critici. V.I. Ravdonikas este acuzat şi pentru faptul că în lucrarea sa a dat citire autorilor străini, chiar şi de nivelul al treilea, fără a face referire la vreun arheolog sovietic, ceea ce a pus într-o lumină proastă arheologia sovietică, ea devenind anonimă în faţa cititorului sovietic. Viziunile sale cosmopolite, susţin cei care îl critică, au ponegrit atât arheologia rusă, cât şi arheologia sovietică, „conducându-se ascultător de arheologia burgheză din Occident” (Удальцов 1949, 5).

      Articolul anonim se încheie astfel: „analiza generală a situaţiei din domeniul arheologiei sovietice şi a exemplelor aduse care ilustrează neajunsurile în lucrările arheologilor, ne vorbeşte despre faptul că este necesar de a ridica nivelul teoretic în cercetarea arheologică şi de a lărgi în continuare critica şi autocritica. Arheologii nu trebuie să se limiteze doar la descrierea artefactelor şi să se oprească asupra problemelor lor înguste, dar sa-şi pună în faţă şi probleme istorice importante, rezolvarea cărora este posibilă doar în condiţiile ştiinţei sovietice, care se sprijină în totalitate pe teoria marxism-leninismului.” Şi mai jos se menţionează: „Aplicarea permanentă a teoriei marxist-leniniste şi lupta fără milă împotriva oricăror falsificări antimarxiste ale istoriei în literatura arheologică, va permite o creştere semnificativă în domeniul nostru, a nivelului ştiinţei sovietice, la care au fost chemaţi toţi cercetătorii din Uniunea Sovietică, de către tovarăşul Stalin” (Удальцов 1949, 6).

Totuşi marxism-leninismul în Uniunea Sovietică ca concepţie, a fost doar declarată, ca fiind cea mai avansată ştiinţă despre societate. Realitatea cotidiană din regimul stalinist era, cu totul alta. Secretarul Comitetului Central, A.A. Kuzneţov, raporta că Stalin la 5 martie 1947, într-o conversaţie cu elita ideologică a Comitetul Central a încercat să convingă interlocutorii săi că literatura politică, care ar trebui să fie studiată de „masele largi ale oamenilor muncii” precum şi de „intelectualii noştri, intelectuali tehnicieni”;-„ar trebui să reprezinte doar biografiile extinse ai liderilor politici (биографии вождей)”, deoarece oamenii nu sunt în stare să studieze sursele primare (Романовский 2003, 136-137).

Încă în anul 1983, antropologul american Richard Davis, în revista anuală de Antropologie publică un articol amplu intitulat: „Probleme teoretice ale paleoliticului în arheologia sovietică contemporană” (Davis 1983). Prin realizarea acestui articol autorul avea intenţia de a crea o punte de legătură mai trainică între arheologia preistorică occidentală şi cea sovietică, deşi însuşi autorul recunoaşte că diferenţele dintre cele două lumi ştiinţifice sunt destul de mari şi chiar antagoniste, arheologii occidentali refuzând din start să accepte unele concepţii şi metode ale arheologilor sovietici şi invers. Antropologul american, de asemenea, evidenţia faptul că deşi în toată Uniunea Sovietică au loc anual mai mult de 500 de expediţii arheologice din care mai apoi decurge un flux imens de publicaţii mari şi impresionante , totuşi impactul acestora din urmă asupra lumii ştiinţifice occidentale este foarte mic. Aceasta, subliniază autorul, din cauză că în cea mai mare parte arheologii din vest nu cunosc limba rusă. În altă ordine de idei, probleme ce ţin de periodizarea şi cronologia paleoliticului, evoluţia formaţiunilor social- economice, analiza faunei, tipologia, analiza cantitativă a datelor, analogiile etnografice, sau tehnici de datare radiometrice, acestea nu au fost “importate” de către arheologii din occident de la arheologii sovietici, deoarece ideile respective sunt considerate insuficient dezvoltate sau nu corespund intereselor cercetătorilor occidentali (Davis 1983, 403-404). În concluzie, Richard Davis, atenţionează asupra faptului că arheologii occidentali care se află la un alt nivel de cercetare, ar trebui să conştientizeze că filosofia pozitivistă, care stă la baza muncii lor, contravine educaţiei formale a majorităţii arheologilor sovietici. Pozitivismul şi neo-pozitivismul sunt respinse în toate manualele sovietice, ca fiind curente burgheze, deoarece acestea nu sunt considerate compatibile cu materialismul dialectic marxist. Prin urmare, abordarea deductiv-nominologică hempeliană familiară arheologilor din Occident nu poate fi pe deplin acceptată de către oamenii de ştiinţă sovietici. Există însă multe aspecte de fond ale filosofiei marxist-leniniste în lucrările arheologilor sovietici, care nu sunt acceptabile de către savanţii din Vest. De exemplu, arheologii sovietici utilizează frecvent termenul de "progresist", atunci când descriu unele culturi sau tehnologii, şi această utilizare vădeşte în mod clar tradiţia de a privi istoria în termeni stadiali, o abordare care pozitivismului o respinge (Davis 1983, 424-425). Antropologul american atenţionează asupra faptului că nu are intenţia de a reduce la minimum contribuţiile enorme ale arheologiei sovietice în domeniul paleoliticului, mai curând, crede că atât oamenii de ştiinţă din URSS, cât şi cei din Occident ar trebui să ia parte la nişte procese de schimb de experienţă reciproce, care ar trebui să fie depline şi sincere. Astfel acest schimb ar face ca cercetătorii să recunoască şi să accepte nu numai obiectivele şi metodele lor proprii de cercetare, dar în mod inevitabil, să ducă şi la o analiză mai atentă a concepţiilor lor ştiinţifice. În orice caz, arheologia paleoliticului din URSS a obţinut succese mari în ceea ce priveşte structura sa organizatorică, colectarea de date de înaltă calitate, concentrându-se la problemele generale ale dezvoltării istorice. Aceste reuşite, conchide autorul, vor juca un rol tot mai important în arheologia din întreaga lume, iar oamenii de ştiinţă din Vest nu îşi vor mai putea permite să rămână neinformaţi şi indiferenţi asupra contribuţiilor arheologilor din URSS (Davis 1983, 425).

        Pentru paleolitic, doctrina marxistă nu făcea diferenţa dintre culturi şi stadiile de civilizaţie: „Aceste stadii succesive sunt reprezentate prin vestigii de un anumit tip ale activităţii omeneşti, descoperite în diferite locuri ale globului pământesc. Ele au fost numite în ştiinţă «culturi», primind numele după locurile unde au fost găsite monumentele mai caracteristice pentru cultura respectivă” (Kosven 1957, 17-18).

În concluzie este necesar să evidenţiem faptul că imaginea arheologiei paleolitice sovietice a avut de suferit şi din cauza autorilor occidentali, care din pricina prejudecăţilor, au ignorat în mare parte cercetările şi realizările arheologilor sovietici. Acest fapt s-a datorat atât existenţei unei serioase barieri lingvistice, care separă chiar şi astăzi cele două lumi ale cercetării, ce ar avea cu siguranţă multe idei de schimbat, cât şi discrepanţei dintre cele două mentalităţi care s-au dorit a fi antagoniste tot timpul, reieşind din specificul dezvoltării proceselor istorico-politice. Catalogarea arheologiei sovietice ca fiind una fundamental marxistă ar fi din punctul nostru de vedere un pas greşit, pentru simplul fapt că moştenirea cultural-istorică a ideilor arheologilor pre-sovietci a rezistat cu tenacitate în URSS. Suntem de acord că, în raport cu alte tradiţii europene, arheologia sovietică a preluat într-o măsură mult mai largă sistemul categoric marxist, însă, nu ar trebui să minimalizăm meritele metodelor de cercetare care au apărut ca o consecinţă, din această alăturare la marxism. Ideologia marxistă, implantată în arheologia sovietică a condus în cele din urmă la nişte rezultate dintre cele mai importante în ceea ce priveşte studiul relaţiilor om-mediu, sistemul de excavare, studiului inter-disciplinar tot mai larg, ceea ce a constituit nişte progrese reale şi vizibile care se vor reflecta mai apoi şi în arheologia occidentală. Preocuparea pentru generalizări şi căutarea unor legităţi ale proceselor culturale a rămas, însă, cu regret, partea dură a arheologiei sovietice, iar dogmatismul şi controlul tuturor ştiinţelor, în special a celor socio-umane, a calmat orice încercare de disidenţă. Arheologii erau impuşi de a se conduce nu de anumite dovezi ştiinţifice, ci de instrucţiunile primite din partea conducerii de vârf.

Primele cercetări în perioada interbelică între Prut şi Nistru

Primele cercetări, în spaţiul pruto-nistrean referitoare la perioada paleoliticului, dar şi a mezoliticului au fost efectuate în perioada interbelică între 1923 şi 1938, de către: Ceslav Enric Ambrojevici (1900-1954), Ioan Gh. Botez (1892-1953) şi Nicolae N. Moroşan (1902-1944) (Borziac ş.a. 2006, 16). Investigaţiile arheologice se desfăşurau sub egida secţiei locale a Comisiunii Monumentelor Istorice şi a secţiei de arheologie a Muzeului Naţional de Istorie Naturală, ambele editând câte un buletin (Ursulescu 2007, 21).

      Cercetarea paleoliticului în Basarabia este legată în mare parte de figura lui Nicolae Moroşan (Chetraru ş.a. 2003) om cu un orizont larg, deopotrivă pedagog, geolog, paleontolog şi arheolog (Păunescu 1994). El şi-a consacrat 15 ani din viaţă studiului celor mai vechi perioade din istoria ţinutului natal. Fratele său, Ion N. Moroşan (1894-1967), este cunoscut ca primul descoperitor al “culturii de prund” din România (Chetraru 2010), fiind, totodată, cel ce a întemeiat Muzeul Judeţean Slatina (Dicu 2000). Spre deosebire de fratele său mai mic, Ion Moroşan, începând cu anul 1954, alături de cel mai renumit paleolitician din România C.S. Nicolăescu–Plopşor (1900-1968), precum şi Al. Păunescu, Marin Nica ş.a., va efectua timp de aproximativ 10 ani cercetări pe Valea Dârjovului, văile Tesluiului, Milcovului etc., descoperind piese de silex care au fost atribuite cu precădere paleoliticului inferior (Păunescu 2003, 131; Кетрару 1973, 5-6 ).

Revenind la personalitatea lui N.N. Moroşan, vom sublinia faptul că el deja în anul 1925 va descoperi prima staţiune paleolitică pe teritoriul Basarabiei în punctul „În Ponoare” de lângă satul său natal Cuconeştii Vechi, actualmente r. Edineţ (Simonescu, Moroşan 1926; Moroşan 1929). În 1926 el va cerceta partea stângă a râului Prut şi va depista câteva urme de locuire din paleoliticul superior lângă satele Viişoara, Bădragii Vechi şi Bădragii Noi din r. Edineţ (Moroşan 1927). N. Moroşan va fi acela care va efectua primele descoperiri ale musterianului în spaţiul pruto-nistrean. Astfel, în 1926 el a colectat un şir de piese de factură musteriană de lângă satul Sculeni şi în punctul „Vasilica” lângă Ungheni. Aceste descoperiri i-au permis să presupună că în această zonă a locuit şi omul de Neanderthal. Punctele descoperite au fost cercetate ulterior în anul 1929, când N. Moroşan, va descoperi staţiuni musteriene stratificate lingă s. Gherman Dumeni (r. Ungheni) şi „În Durduca” (s. Cuconeştii Vechi, r. Edineţ). Tot în anii 1926-1929, N. Moroşan va depista materiale din paleoliticul superior în împrejurimile satelor Bădrajii-Noi, Lopatnic, Cuconeştii Vechi (punctul „La Moara Popei”) (Moroşan 1934). În anul 1928, paralel cu cercetările efectuate la Stânca Ripiceni (jud. Botoşani, România), N. Moroşan va efectua periegheze de-a lungul râurilor Prut, Ciugur şi Nistru, unde va descoperi şi localiza mai multe staţiuni paleolitice, precum şi obiecte mezolitice în apropiere de satele Otaci, Corpaci, Naslavcea şi Costeşti (Moroşan 1929). De asemenea, pe cursul mijlociu al râului Nistru, va descoperi şi cerceta renumitele staţiuni Molodova I, Cormani IV şi altele (Moroşan 1938). În anii 1930-1932, N. Moroşan va face interesante observaţii pe marginea pleistocenului din nord-estul Moldovei, atenţionând asupra faptului că pentru studierea depozitelor cuaternare este necesar să se aplice metoda mixtă stratigrafico-paleontologică, la care trebuie să se adauge şi metoda arheologică (Moroşan 1933). În colaborare cu Suzanne Leclercq, N. Moroşan a realizat primele determinări de floră aparţinând pleistocenului superior (Chirica, Sovan 2006, 3).

În anul 1940 Nicolae N. Moroşan devine profesor la Institutul Pedagogic “Ion Creangă” din Chişinău şi director al Muzeului de Etnografie (astăzi Muzeul de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei). Aflându-se în aceste funcţii, a avut posibilitatea să corespondeze şi să facă schimb de publicaţii ştiinţifice cu renumiţi arheologi din URSS, precum P. Boriskovskijj , S. Zajeatin şi academicianul P. Efimenko. Savanţii P. Boriskovskijj şi P. Efimenko i-au trimis lui N. Moroşan, cărţi şi articole semnate de ei (ANRM, F. 2261, inv. l, dos. 5, 133). În anul 1941 el a solicitat aşa-zisa "foaie deschisă", permis în baza căruia va obţine dreptul de a executa cercetări arheologice pe teritoriul RSSM. Evident că aceste cercetări nu a mai reuşit să le întreprindă din cauza începerii războiului şi arestării lui în data de 15 iulie 1941 de către colaboratorii NKVD (Chetraru ş.a. 2003, 124-125, 222).

   Nicolae Moroşan este considerat un deschizător de drumuri şi pentru preistoria României, domeniu tratat interdisciplinar (arheologie, paleontologie şi geologia pleistocenului). Circumscrise domeniului istoric, aceste cercetări pun în evidenţă existenţa paleoliticului în Moldova, Dobrogea şi în Nordul Basarabiei. Încheiem printr-o apreciere frumoasă şi elegantă făcută de regretatul arheolog român Al. Păunescu în lucrarea sa „Din istoria arheologiei româneşti pe baza unor documente de arhivă”, apărută la Bucureşti în anul 2003: „Prin numeroasele sale investigaţii de teren din regiunea de nord-est a României în perioada interbelică (în special în zona de pe ambele maluri ale Prutului Mijlociu, ale malului drept a râului Nistru, teritoriile fostelor judeţe Bălţi, Soroca, Hotin, Dorohoi, Botoşani, Iaşi), precum şi prin studiile referitoare la aceste descoperiri, N.Moroşan ar putea fi considerat întemeietorul cercetării complexe moderne a paleoliticului din România şi precursorul studiilor interdisciplinare în domeniul preistoriei. Timp de aproape două decenii, el a dominat cercetarea paleoliticului de la est de Carpaţi” (Păunescu 2003, 122).

În aceeaşi perioadă cercetătorul Ceslav Ambrojevici (1900-1954), conferenţiar la catedra de paleantropologie şi preistoria Cuaternarului a Universităţii din Cernăuţi, efectuează, în calitate de delegat al Muzeului Naţional de Antichităţi, între 1923 şi 1940, numeroase cercetări în Bucovina, pe cursurile superioare ale Prutului şi Nistrului, executând şi sondaje în unele aşezări paleolitice şi neolitice (Dumitrescu 1957). La unele dintre aceste cercetări a participat şi prof. Radu Popovici (1902-1970), care a realizat interesante studii bazate pe analiza cărbunilor de lemn găsiţi în diverse aşezări paleolitice (Păunescu 2003, 122). În anii 1926 şi 1927, nu departe de satul Cormani, C. Ambrojevici va descoperi trei staţiuni paleolitice (Cormani I-III, după A.P. Černyš) (Черныш 1973, 34, 37). Tot în anul 1926, Ceslav Ambrojevici va publica articolul său „Urmele omului diluvial în Basarabia” în primul fascicul al „Buletinul Muzeului Naţional de Istorie Naturală”(Ambrojevici 1926). În acest articol autorul scrie despre descoperirile sale din 1923 făcute în Basarabia şi locurile foarte bogate în vestigii ale culturii diluviale, necunoscute pană atunci ştiinţei. Graţie acestor descoperiri, el va releva posibilitatea existenţei urmelor omului paleolitic pe pământurile Basarabiei (Munteanu 2007, 24-26).

   C. Ambrojevici va descoperi situri paleolitice şi în apropierea Hotinului: Oselivka, Darabani etc. Toate acestea au prilejuit conturarea văii Nistrului Mijlociu ca zonă de evidentă importanţă în domeniul studiului arheologiei paleoliticului.

Ioan G. Botez va fi primul care va descoperi renumita staţiune Molodova I în anii 1928-1929, ulterior cercetată amănunţit de A.P. Černyš (Черныш 1961; Borziac ş.a. 2006, 16). În 1931 şi 1932 I. Botez şi N. Moroşan vor identifica la Molodova I câteva niveluri cu material din paleoliticul superior şi musterian. Tot ei vor fi acei care vor descoperi şi staţiunea Cormani IV. Teritoriul din partea estică a râului Nistru, în anii `20-`30 ai sec. XX, a fost cercetat în mod special de arheologul ucrainean M.Rudynsjukij (1887-1958) (Рудинський 1929) .

Organizarea primelor expediţii arheologice privind cercetarea paleoliticului în RSSM

Primele expediţii arheologice sistematice pe teritoriul RSSM, după cum este bine ştiut, au fost organizate de către Petr Petrovič Efimenko (1884-1969), director al Institutului de Arheologie din RSS Ucraineană între anii 1945-1954. Care a contribuit esenţial la formarea şcolii sovietice de cercetare a paleoliticului. În anii `20 ai sec. XX, el devine unul dintre liderii arheologiei sovietice, fiind supranumit şi „patriarhul paleontologiei sovietice”. În altă ordine de idei, P. Efimenko împreună cu alţi cercetători au creat o nouă direcţie în arheologie -„paleosociologia”. La formarea ca specialist a viitorului academician a contribuit ideile profesorului său - K.F.Volkov (1847-1918), care la rândul lui era discipolul renumitului antropolog francez Louis Laurent Gabriel de Mortillet (1821-1898) (Деревянко и др. 1994, 13-14).

     Crearea Bazei Moldoveneşti de Cercetări Ştiinţifice a Academiei de Ştiinţe a URSS în oraşul Chişinău la 12 iunie 1946 a permis ca arheologia moldovenească sa se constituie şi să se dezvolte într-un cadru instituţionalizat, dar spre regret şi într-un mediu controlat politic de organele de partid din RSSM şi URSS. Baza Moldovenească nou-creată, fiind abia în formare, depindea în totalitate de Moscova. Nu existau nici cele mai elementare instrumente de lucru, nici transportul absolut necesar pentru organizarea unor expediţiilor. Problemele existente în societate (foametea organizată, persecuţiile politice, deportările, urmările dezastruoase ale războiului şi secetei din vara anului 1946) au provocat haos în activitatea ştiinţifică . În pofida tuturor acestor impedimente, ştiinţa arheologică şi-a putut croi calea pe teritoriul dintre Prut şi Nistru, iar în anii imediat următori postbelici au fost organizate primele expediţii arheologice. Organizarea acestora depindea în mare parte de centrele de arheologie de la Moscova, Leningrad şi Kiev.

Începând cu anul 1947, Baza Moldovenească de Cercetări Ştiinţifice a AŞ a URSS împreună cu Institutul de Istorie a Culturii Materiale al AŞ URSS va organiza primele expediţii de studiere a siturilor paleolitice şi tripoliene. Conducătorul echipei pentru studierea staţiunilor paleolitice în RSSM a fost vestitul arheolog-enciclopedist Mihail Vatcslavovič Voevodskij (1903-1948) (Пассек 1947, 82). La 17 mai 1947, profesorul M. Voevodskij participă la o şedinţă a Bazei Moldoveneşti a AŞ a URSS şi raportează împreună cu G.D. Smirnov despre planul expediţiilor arheologice pentru vara anului 1947 (AŞCAŞRM, F.1, inv.1/1, dosar 2, 108-109). G.D. Smirnov, în luarea sa de cuvânt, menţiona „Conform ordinului Institutului de Arheologie al Uniunii Sovietice şi a academicianului Volghin V.P., nouă ni s-a pus sarcina ca împreună cu o grupă de cercetători ştiinţifici: prof. Voevodskij, prof. Tretjakov şi prof. Passek, de a desfăşura o expediţie arheologică în regiunea de nord a RSSM, în perioada 15 iulie - 15 septembrie 1947”(AŞCAŞRM, F.1, inv.1/1, dosar 2, 108). Totodată se punea accent pe faptul că expediţia arheologică va fi una complexă, la ea fiind invitaţi atât pedologi, cât şi botanişti, care trebuiau să studieze în mod special seminţele strugurilor de viţă de vie (AŞCAŞRM, F.1, inv.1/1, dosar 2, 109).

      La 30 septembrie 1947, imediat după finalizarea lucrărilor expediţiei arheologice din nordul republicii şi după descoperirea multor staţiuni paleolitice şi neolitice, precum şi din alte perioade istorice, tema nr. 47 „Seliştile şi horodiştele scitice”, pe care o conducea G.D. Smirnov, a fost înlocuită cu tema: „Monumente arheologice de pe teritoriul Moldovei”, în care a fost inclusă cercetarea monumentelor: paleolitice, tripoliene, din epoca bronzului, din cultura scitice, slave şi a cele din evul mediu (AŞCAŞRM, F.1, inv.1/1, dosar 2, 150). Deja la 14 februarie 1948 şeful sectorului de istorie şi arheologie a Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură G.D. Smirnov va propune conducerii Bazei Moldoveneşti aprobarea unui plan complex al săpăturilor arheologice foarte diferit de cel precedent. În planul respectiv pentru anul 1948, au fost incluse şase echipe care urmau a studia siturile arheologice paleolitice, tripoliene, a sciţilor, a slavilor, medievale şi o echipă distinctă care urma să facă periegheze. În această ultimă echipă, pe lângă T. Passek, M. Zasurcev, G. Smirnov au fost incluşi profesorul M. Voevodskij şi arheologul ucrainean A. Černyš, care urmau să cerceteze staţiunile paleolitice de lângă satele Ofatinţi, Saharna, Zozuleni din raionul Rîbniţa (AŞCAŞRM, fond 1, inv.1/1, dosar 3, 91). Echipa condusă de M. Voevodskij trebuia să fie asigurată cu transport şi instrumente necesare de lucru de Institutul de Istorie a Culturii Materiale al AŞ URSS. Pentru extinderea cercetărilor de suprafaţă, G. Smirnov va cere, în acelaşi timp, conducerii Bazei Moldoveneşti procurarea unor motociclete sau biciclete, care aşa şi nu au mai fost cumpărate din cauza lipsei finanţelor la acel moment (AŞCAŞRM, F.1, inv.1/1, dosar 9, 251). Cu regret, echipa care urma să studieze siturile paleolitice aşa şi nu a avut ocazia să fie condusă de M.V. Voevodskij, care s-a stins subit din viaţă din cauza cancerului în toamna anului 1948, nereuşind să-şi ducă planurile până la bun sfârşit în ceea ce priveşte studierea paleoliticului pe teritoriul RSSM, ştafeta fiind imediat preluată de către arheologul ucrainean A. P. Černyš, asupra căruia ne vom opri puţin mai jos.

Crearea Hărţii arheologice a RSS Moldoveneşti

    Prea puţin astăzi este cunoscut faptul că discuţii privind elaborarea unei hărţi arheologice a RSSM au fost duse cu mult înaintea începerii primelor expediţii arheologice. Cercetând anumite documente inedite de arhivă, am putut reconstitui istoria creării acestei hărţi arheologice a RSSM. Astfel, primul proiect al hărţii arheologice a RSSM, a fost elaborat de Victor Adiasevici (1898-1966) , enciclopedist, bibliograf, pictor, pedagog şi în acelaşi timp unul din primii arheologi din RSSM care a participat la expediţiile arheologice conduse de G.D. Smirnov (Смирнов, 1953). V. Adiasevici, fiind angajat la data de 6 octombrie 1945 la Filiala Moldovenească a Academiei de Ştiinţe a URSS în calitate de cerceta ştiinţific inferior, al secţiei de istorie şi arheologie a Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură (AŞCAŞRM, fond 3, inv. 1, dosar 10, 1), deja către 1 ianuarie 1946 elaborase un raport privind starea monumentelor istorice şi arheologice din RSSM până la acel an (Адиясевич 1946a). În acel raport el prezenta informaţii succinte referitoare la cercetarea monumentelor arheologice şi istorice de pe teritoriul Basarabiei încă de la sf. sec. XIX - până în anii `40 ai sec. XX. Cercetătorul prezintă în studiul său principalele descoperiri, menţionând autorii acestor descoperiri, respectând cronologia, dar şi ordonarea descoperirilor pe epoci: paleolitic, neolitic, epoca bronzului, epoca fierului etc. De asemenea, în notiţele sale informative V. Adiasevici va reflecta şi unele păreri istoriografice. Referitor la staţiunile din epoca paleoliticului, cercetătorul a schiţat principalele descoperiri efectuate de T.Porucic, V.Štern, N.Moroşan, C.Ambrojevici ş.a., indicând localizarea acestora. Pentru noi, acest studiu este foarte important din două considerente: 1) deoarece reflectă starea cunoaşterii siturilor arheologice (în special a acelor paleolitice care ne interesează în mod prioritar) până la începerea primelor expediţii arheologice sistematice şi 2) notele informative ale lui V. Adiasevici conţin date destul de importante privind primele descoperiri arheologice, precum şi unele repere istoriografice. Acest raport a servit drept punct de pornire pentru o altă lucrare a sa, mult mai amplă, de cca., 71 de pagini, dar care cu regret la fel ca şi prima a rămas sub formă de manuscris, aflându-se astăzi în Arhiva Ştiinţifică Centrală a AŞM a RM (Адиясевич 1946b). Acest ultim studiu al lui V. Adiasevici prezintă şi el un interes deosebit, fiind desigur şi mai bogat în informaţiile oferite, mai ales că autorul a cules date importante pentru lucrarea sa din toată literatura arheologică privind teritoriul Basarabiei încă de la sf. sec. XIX. În introducerea acestui studiu, autorul, va menţiona faptul că în RSSM nu există lucrări care să cuprindă informaţii referitoare la monumentele vechi din ţară. Cu regret, constată V. Adiasevici, se simte nevoit doar să enumere punctele descoperite până în anii `40 ai sec. XX, sperând în acelaşi timp că lista monumentelor istorice şi arheologice propusă de el va sluji ca reper pentru elaborarea altor lucrări importante în această direcţie (Адиясевич 1946b, 3).

     În acelaşi timp, cercetătorul va împărţi materialul în mai multe compartimente ordonate după epoci, monumente istorice şi chiar naturale: 1) paleoliticul; 2) neoliticul; 3) epoca bronzului; 4) horodişti şi selişti; 5) oraşe şi localităţi cunoscute în literatură, dar care astăzi nu mai există; 6) tumuli; 7) valuri; 8) peşteri; 9) comori; 10) descoperiri arheologice întâmplătoare; 11) cetăţi din piatră; 12) construcţii arhitecturale; 13) monumente istorice; 14) biserici vechi. Pentru fiecare din acestea, V. Adiasevici va face o caracteristică generală. Spre exemplu, pentru epoca paleolitică, asupra căreia punem accentul în studiul nostru, cercetătorul după ce face o descriere sumară a paleoliticului inferior, mijlociu şi superior, fără a ţine cont de aceste periodizări enumără toate staţiunile şi punctele paleolitice în ordine alfabetică după judeţe (Адиясевич 1946b, 6-15). Intitulat sugestiv: „Monumentele Moldovei. (Materiale pentru alcătuirea hărţii arheologice a RSSM)” (Адиясевич 1946b), repertoriul respectiv al siturilor arheologice şi a monumentelor istorice, putea să ofere o perspectivă largă pentru elaborarea viitoarelor lucrări privind alcătuirea unei hărţi arheologice a RSSM. Însă, cu părere de rău, ca şi prima lucrare aceasta a fost dată uitării şi a stat până nu de mult în anonimat. Este adevărat faptul că V. Adiasevici, nici nu a pretins la aceea că studiul său ar reprezenta o hartă arheologică a RSSM, indicând în paranteze că acestea sunt materiale pentru alcătuirea unei hărţi arheologice pe viitor a RSSM. Totuşi, în una din şedinţele Bazei Moldoveneşti avută loc la data de 1 februarie 1946 (AŞCAŞRM, fond 3, inv. 1, dosar 10, 17-20), directorul Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură, V.M. Senkevici, se arată nemulţumit de faptul că în planul tematic al sectorului de istorie pentru anul 1946, şeful sectorului respectiv, N.V. Berezneakov, nu a inclus sarcina alcătuirii harţii arheologice a RSSM (AŞCAŞRM, fond 3, inv. 1, dosar 10, 18). Pentru a se apăra împotriva acestor acuzaţii, N. Berezneakov, va declara că lucrarea lui Adiasevici de fapt şi reprezintă harta arheologică a RSSM, fiind însoţită şi de descrierile respective (AŞCAŞRM, fond 3, inv. 1, dosar 10, 19). Aşa-numita „Hartă arheologică a RSSM” a lui V. Adiasevici, urma să fie dezvoltată şi completată, ea fiind în atenţia organelor de conducere academice atât din RSSM, cât şi din RSS Ucraineană.

     Elaborarea unei harţi arheologice a RSSM va fi introdusă şi în planul de lucru privind cercetările arheologice al Sectorului de Istorie şi Arheologie al Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură a Bazei Moldoveneşti din anul 1947. Autorii hărţii arheologice trebuiau să fie următorii cercetători:1) academicianul P.P. Efimenko, directorul Institutului de Arheologie din RSSU şi şeful expediţiilor arheologice în RSSM, 2) G.D. Smirnov - şeful adjunct al expediţiilor arheologice în RSSM şi 3) V.M. Adiasevici - cercetător inferior din cadrul Secţiei Istorie şi Arheologie a Institutului de Istorie, Limbă şi Literatură. Lucrarea era planificată pentru trei ani şi jumătate, fiind necesar să atingă un volum de cca. 2,5 c.a. (AŞCAŞRM, fond 1, inv.1/1, dosar 3, 87). Se accentua faptul că Harta arheologică va reprezenta un lucru enorm, care va avea drept scop depistarea şi fixarea cu ajutorul săpăturilor arheologice, a perieghezelor şi a datelor din literatura de specialitate, a tuturor monumentelor arheologice şi istorice din RSSM. De asemenea, se anunţa că Harta arheologică a RSSM va reprezenta o lucrare de îndrumare şi principala sursă pentru arheologi, istorici şi studenţi, iar însăşi alcătuirea acestei hărţi ar avea o însemnătate pentru întreaga Uniune Sovietică (AŞCAŞRM, fond 1, inv.1/1, dosar 3, 87). Cu toate acestea, Harta arheologică a RSSM nu a fost realizată în termenii stabiliţi, cauzele acestui eşec lamentabil urmând încă a fi identificate de către cercetătorii de astăzi.

Revenind la lucrările lui V. Adiasevici , am constatat cu regret că acestea nu şi-au găsit locul cuvenit în nici o lucrare a arheologilor, chiar şi până la ora actuală. Din acest considerent impactul lor asupra creării unei hărţi arheologice noi a RSSM, a fost insesizabil.

     Pe parcursul anilor `50-`70 în URSS au fost publicate diverse informaţii despre monumentele arheologice de pe teritoriul RSSM. Aceste repertorii conţineau date ştiinţifice foarte importante, dar nu lipseau nici anumite greşeli, de multe ori din cauza folosirii de către specialişti a unor principii metodologice greşite. Cu toate aceste neajunsuri, apariţia Harţii arheologice a RSSM în opt volume, publicată între anii 1973-1975, a reprezentat un succes real pe atunci, al unui colectiv numeros de arheologi, care au lucrat mulţi ani la rând pentru realizarea acestor repertorii indispensabile pentru arheologia moldovenească. Primul volum al Hărţii arheologice a fost elaborat de N. Chetraru în anul 1973, redactori fiind N.K. Anisjutkin şi G.V. Grigor`eva (Кетрару 1973). N. Chetraru a încercat să descrie succint istoricul descoperirii fiecărui sit, nivelul de cercetare a acestora, bibliografia şi locul păstrării materialelor descoperite. Staţiunile şi punctele paleolitice, dar şi mezolitice incluse în această lucrare sunt divizate conform principiului cronologic: paleoliticul inferior, mijlociu, superior şi mezoliticul, respectând numerotarea lor pe hartă. În studiul său, N. Chetraru va diviza staţiunile din paleoliticul superior, care sunt şi cele mai numeroase, în trei grupe: grupa comună, grupa din bazinul râului Răut şi grupa din regiunea Gura Camencii-Bobuleşti. Descrierea siturilor arheologice autorul o va face de la nord la sud, pe principalele artere fluviale: Prut, Nistru şi Răut (Кетрару 1973, 9). În studiul său, N. Chetraru va evidenţia trei tipuri de monumente paleolitice şi mezolitice: staţiuni, amplasări ale uneltelor de silex şi puncte singulare. Descrierile acestor trei tipuri de monumente arheologice se vor da în Harta arheologică după cea mai apropiată localitate, conform împărţirii administrative a RSSM din anul 1972 (Кетрару 1973, 9). Autorul constată cu regret că până la apariţia studiului său, nu s-a făcut nici o datare absolută prin metoda cu Carbon 14 pentru siturile paleolitice şi mezolitice din RSSM. N. Chetraru nu s-a limitat doar la includerea informaţiilor care se referă la cei care au descoperit, au întreprins primele săpături arheologice, au studiat şi au publicat aceste monumente, dar a scris şi despre toate cercetările geologice, paleontologice, etc.

      În primul volum al Hărţii Arheologice a RSSM, N. Chetraru a introdus toate monumentele paleolitice şi mezolitice descoperite de arheologi, muzeografi, etnografi, studenţi, elevi etc., începând cu anul 1925 până în anul 1972. Această lucrare fundamentală va reflecta nivelul de cunoaştere a paleoliticului şi mezoliticului pe teritoriul RSSM la acea vreme. Desigur că materialele din Harta Arheologică a lui N. Chetraru au fost adunate pe parcurs, iar o parte din ele au fost chiar şi publicate. Astfel, în anul 1958 autorul pentru prima dată prezintă o comunicare privind monumentele paleolitice din Moldova la prima conferinţă a tinerilor cercetători din RSSM, dar şi în cadrul secţiei arheologiei preistorice a Institutului de Arheologie a AŞ a RSS Ucrainene, precum şi în sectorul paleolitic al Institutului de Istorie a Culturii Materiale, filiala din Leningrad (AŞCAŞRM, fond 18, inv. 1, dosar 29, f.16; Кетрару 1958). Unele informaţii incluse în Harta arheologică a lui N. Chetraru au fost reflectate anterior în diferite publicaţii periodice (Кетрару 1965b, Кетрару 1969a, Кетрару 1969b). În baza acestor materiale, precum şi a Hărţii arheologice, N. Chetraru îşi va susţine teza sa de doctor la Leningrad în anul 1974 (Кетрару 1974).

    Un alt repertoriu important pentru paleoliticul şi mezoliticul din regiunea Nistrului a fost publicat de către A.P. Černyš în acelaşi an (1973) la Moscova. În baza cercetărilor sale care au durat mai mulţi ani la rând, Černyš a inclus materialele anterioare, dar şi cele noi în Harta arheologică proprie, creând o nouă schemă privind evoluţia paleoliticului superior în bazinul Nistrului (Черныш 1973).

   Concluzionând cele relatate mai sus, trebuie să subliniem o dată în plus faptul că elaborarea hărţii arheologice pentru teritoriul pruto-nistrean a fost un lucru greu de realizat, primele proiecte fiind abandonate din diferite pricini, unele din care nici astăzi nu ne sunt cunoscute. Asupra acestor proiecte, spre regret, nu se vor mai întoarce acei care şi-au propus să alcătuiască harta arheologică a RSSM. Apariţia Harţii arheologice a RSSM în opt volume a venit cu întârziere, dar deja putea oferi un instrument de lucru eficient şi util pentru toţi specialiştii din domeniu.

Publicarea repertoriilor privind paleoliticul şi mezoliticul pruto-nistrean de arheologii A. Černyš şi N. Chetraru, în anul 1973, încheie o etapă destul de importantă în cercetare, determinată prin: a) investigarea prin săpături sistematice a celor mai importante situri, inclusiv cele pluristratificate; b) constituirea unor colective de cercetători implicate în studiul paleoliticului din spaţiul pruto-nistrean; c) apariţia cercetătorilor specializaţi în studierea paleoliticului şi mezoliticului în RSSM; d) descoperirea şi cercetarea staţiunilor în noul sector de concentrare a siturilor din valea Răutului.

Cercetarea paleoliticului inferior în RSSM

    Printre primii cercetători sovietici care s-au ocupat de cercetarea paleoliticului pe teritoriul RSSM au fost următorii arheologi: P.P. Efimenko, S.N. Bibikov, P.I. Boriskovskijj, A.P. Černyš, G.P. Sergheev, N.A. Chetraru (Dergacev 1994, 9). Cercetările lor din văile Prutului, Nistrului şi Răutului au contribuit la descoperirea unor monumente paleolitice şi mezolitice, dintre care le menţionăm pe cele mai importate din grotele de la Ofatinţi, Duruitoarea Veche, Brînzeni, staţiunile de la Ciutuleşti, Raşcov VII, Otaci I şi II etc.

      Prima staţiune stratificată din spaţiul pruto-nistrean atribuită paleoliticului inferior a fost cercetată de arheologul G. P. Sergheev (1907-1974) în vara anului 1946, în grota paleolitică din preajma s. Ofatinţi, r. Rîbniţa de pe malul stâng al Nistrului . În locul numit „Rîpa lui Maftei” la est de satul Ofatinţi, în grota naturală, au fost depistate unelte de muncă şi deşeuri de debitaj din silex, resturi osoase de mamut, urs de peşteră, ren polar etc., unele urme de ruguri. Pe parcursul cercetărilor, în ea au fost delimitate două straturi culturale din paleoliticul timpuriu. Printre unelte au fost descoperite racloare, două toporaşe de mână atribuite micochianului. Staţiunea a fost datată în perioada acheuleanului târziu (acheulean tip Micoc) (Смирнов 1946, 1-2). Drept rezultat, a fost recoltat un material bogat, iar articolul care făcea trimiteri la rezultatele săpăturilor efectuate în grotă, publicat în revista „Sovetskaja Arheologija” (Сергеев 1950), a fost înalt apreciat de paleoliticenii P. Efimenko şi P. Boriskovskij, cu toate că G. Sergheev fusese dur criticat de către cercetătorul ştiinţific al Institutului de Arheologie al Academiei de Ştiinţe al RSS Ucrainene A.P. Černyš. Într-un raport preliminar din 2 octombrie 1946 A.P. Černyš menţiona despre distrugerea în proporţii deosebit de mari a staţiunii respective, datorate fie incompetenţei, fie neglijenţei arheologului G.P. Sergheev şi a echipei sale de muncitori (Черныш 1946, 72-73). Arheologul va întreprinde cercetări suplimentare în preajma satului Ofatinţi, descoperind încă cinci staţiuni paleolitice. Va scoate la suprafaţă unelte de muncă, răzuitoare, topoare din cremene etc., marea majoritate a acestor obiecte aparţinând paleoliticului superior. Ulterior grota de la Ofatinţi va fi cercetată prin săpături arheologice de către N.A. Chetraru şi N.K. Anisjutkin, care vor mai identifica încă două niveluri de locuire atribuite acheuleanului tardiv şi musterianului (Кетрару 1973, 21-24).

     În anul 1952 o echipă de arheologi, formată din T.S. Passek, S.N. Bibikov, A.P. Černyš şi alţii, va efectua periegheze în zona de construcţie a hidrocentralei de la Dubăsari, în lunca Nistrului. Aici au fost descoperite 24 de puncte cu materiale din paleolitic şi mezolitic, dar nici o staţiune in situ. Rezultatele acestor periegheze au fost relevate într-un şir de publicaţii (Черныш 1959; Черныш 1973; Кетрару 1973). Unele puncte cu materiale din paleoliticul inferior au fost descoperite şi de către P.I. Boriskovskij în 1954 în zona Colkotova Balka de lângă oraşul Tiraspol (Борисковский 1957). În acelaşi an zona văii râului Răut începe a fi cercetată de către V. Marchevici, care în decurs de aproximativ zece ani descoperă peste 60 de puncte şi staţiuni din paleoliticul inferior, dar şi din paleoliticul superior şi mezolitic. Printre staţiunile din paleoliticului inferior descoperite de el putem aminti aici: Bobuleşti V, Vărvăreuca VII şi X, Ciorna şi Boşerniţa.

Peştera de la Raşcov urma a fi cercetată de către M. Rudinskij, încă în anul 1945, împreună cu alţi colaboratori ai Bazei Moldoveneşti (Рудинський 1949, 299). Dar acest lucru nu a fost posibil, deoarece arheologul ucrainean a fost persecutat de regimul stalinist, din motive ideologice, astfel că grota Raşcov X cu materiale specifice paleoliticului inferior a aşteptat vremuri mai bune. În 1956 aceasta va fi descoperită de către I.A. Rafalovich şi L.L. Polevoi (Кетрару 1973, 39-40).

    Un alt monument stratificat din paleoliticul inferior a fost descoperit în 1958 la Duruitoarea Veche, raionul Rîşcani, de către arheologul N. Chetraru. În anul 1959 grota este cercetată de N. Chetraru şi G. Sergheev. În 1960, doar de N. Chetraru, iar în 1965 el o cercetează împreuna cu N. Anisjutkin. Grosimea depunerilor de peşteră în interiorul grotei constituie cca. 2 m. Stratigrafic, au fost delimitate patru niveluri culturale. Cele două straturi inferioare sunt atribuite acheuleanului târziu, cel mijlociu - paleoliticului superior, iar cel de sus – eneoliticului şi culturilor mai târzii (Кетрару 1965a; Кетрару 1973, 14-20,79-81; Кетрару 1991). N. Chetraru a atribuit complexele din nivelurile III şi IV de la Duruitoarea musterianului de tip alpin (Кетрару 1960; Кетрару 1965a).

În acelaşi an 1958 N. Chetraru va descoperi staţiunea din paleoliticul inferior de la Mersîna (s. Brînzeni, r. Edineţ). Staţiunea a fost cercetată de N. Chetraru şi N. Anisjutkin în anii 1964, 1965 şi 1968 (Кетрару 1973, 26). Asupra materialelor descoperite în grota de la Duruitoarea Veche, şi-a expus părerea în repetate rânduri şi arheologul N.K. Anisjutkin, care publicând împreună cu N. Chetraru materialele staţiunii de la Mersîna (Кетрару, Анисюткин 1967, 67), a opinat iniţial că materialele complexelor de la Duruitoarea Veche pot avea o vârstă mai târzie, decât complexul timpuriu de la Mersîna şi pot fi atribuite inter-glaciaţiunii Riss-Würm şi Würmului timpuriu, fiind de tradiţie Clakton-Tayac (Кетрару, Анисюткин 1967, 36). În alt studiu, Anisjutkin atribuie materialele de la Duruitoarea Veche musterianului, lăsând în vigoare atribuirea cronologică din lucrarea precedentă (Анисюткин 1978). Mult mai târziu N. Anisjutkin va atribui însă aceste complexe deja acheuleanului, iar din punct de vedere cronologic inter-stadiului glaciar Riss.

Cercetarea paleoliticului mijlociu în RSSM

    Mai sus relatasem faptul că primele staţiuni musteriene din spaţiul pruto-nistrean au fost descoperite de către N. Moroşan în anii 1926-1931. De fapt însă, aceste descoperiri reprezentau unele puncte cu materiale litice, uneori chiar şi faunistice, care încă de pe atunci erau atribuite musterianului. Cele mai importante erau următoarele: „Vasilica”, Sculeni, Gherman-Dumeni şi „În Durduca” pe Prutul Mijlociu şi Naslavcea pe Nistrul Mijlociu. Ele au fost atribuite de către N. Moroşan musterianului de tip Levallois (Moroşan 1938). Aceste materiale, foarte numeroase, au fost în bună parte pierdute, iar în perioada postbelică în literatura de specialitate nu au mai fost amintite, decât doar în unele lucrări cu caracter general (Кетрару 1973; Черныш 1973).

În anul 1960, N. Chetraru a întreprins unele sondaje în grotele de la Trinca I şi II, descoperind nivele de locuire din perioada musteriană în ambele din ele. Aceste grote au fost cercetate în continuare de N. Anisjutkin, I. Borziac şi acelaşi N. Chetraru. Nivelul inferior din grota Trinca I a fost atribuit musterianului tipic cu forme bifaciale (Анисюткин и др. 1986). Cele trei niveluri musteriene (fiind diferenţiate doar din punct de vedere litologic) din grota Trinca II, considerate a fi de fapt un singur nivel omogen de locuire au fost apreciate de către N. Chetraru şi I. Borziac ca aparţinând musterianului tipic fără forme bifaciale, care se deosebesc într-o oarecare măsură de musterianul tipic cu forme bifaciale, musterianul de tip Levallois şi musterianul denticulat, atât din punct de vedere tipologic, cât şi morfologic. În ceea ce priveşte cronologia nivelurilor musteriene de la Trinca II, N. Chetraru şi I. Borziac au emis ipoteza că acestea ar putea fi mult mai timpurii decât cele de la Trinca I şi că ar putea fi vorba de un musterian cu evidente tradiţii acheuliene (Анисюткин и др. 1986, 81). Arheologul N. Anisjutkin, însă, va opina că nivelurile de la Trinca II sunt asemănătoare după inventar şi sincronice în timp cu cele de la Trinca I (Анисюткин 1992, 28).

Materiale inedite musteriene, de asemenea, au fost descoperite şi studiate în grota distrusă de la Buteşti, r. Glodeni în anul 1963 de către N. Chetraru, care le-a atribuit musterianului de tip Levallois (Кетрару 1969). Cercetătorul N.K. Anisjutkin, un bun prieten al lui N. Chetraru, mai târziu va include materialele din grota de la Buteşti în grupul staţiunilor musterianului clasic, în faciesul Molodovo-Buteşti (Анисюткин 1971, 22). Mult mai târziu le va include în varianta pruteană a musterianului de tip Levallois (Анисюткин 1981, 50) sau în faciesul nord-moldovenesc al liniei de dezvoltarea a musterianului de tip Levallua. Materialele din grota de la Buteşti au fost analizate şi de Ju. Kolosov (Колосов 1972) şi R. Klein (Klein 1969), care, în principiu, au susţinut acele aprecieri iniţiale ale lui N. Chetraru. Astăzi complexul grotei de la Buteşti este calificat ca aparţinând musterianului tardiv de tip Levallois cu unele rare forme bifaciale, care îl diferenţiază într-o oarecare măsură de musterianul de tip Levallois de la Molodova şi Chetrosu, unde formele bifaciale lipsesc (Borziac 1994).

Grota de lângă satul Buzdujeni (r. Edineţ) a fost descoperită de I. Borziac în anul 1970 şi cercetată de N. Chetraru şi N. Anisjutkin în anii imediat următori: 1971, 1975-1976 (Кетрару 1973, 48-51; Борзияк, Кетрару 1991; Анисюткин 2001). Stratigrafia depunerilor poroase din interiorul grotei este destul de complicată, însă a permis cercetătorilor să delimiteze nouă straturi culturale, opt dintre care au fost atribuite epocii musteriene, toate aparţinând musterianului denticulat. Totuşi, mai târziu, I. Borziac va considera că nivelurile inferioare (VI-VIII), care au o vădită tradiţie acheuliană, pot fi mult mai timpurii (Borziac 1994).

Cercetarea paleoliticului superior în RSSM

   Spre deosebire de alte perioade ale epocii de piatră, paleoliticul superior a fost mai bine studiat. Încă din 1940 malurile Nistrului erau cercetate de S.N. Bibikov (1908–1988) , iar din 1945 cercetările sunt preluate de M. Rudinskij. În perioada anilor 1946-1948 cercetări de suprafaţă întreprinde P.I. Boriskovskij, care a scos la suprafaţă multe situri paleolitice (Черныш 1973, 6). Cercetările lui N. Moroşan au servit drept model şi punct de plecare pentru S. Bibikov, P. Boriskovskij şi A.P. Černyš, care în 1946-1954 au întreprins ample investigaţii preliminare de suprafaţă în staţiuni deja cunoscute sau depistate de ei. Graţie acestor cercetări au fost descoperite peste 70 de puncte noi cu materiale din paleoliticul superior. Rezultatele acestor cercetători au fost amplu reflectate în lucrările de specialitate, dar şi în publicaţiile cu caracter generalizator (Борисковский 1950; Борисковский 1951; Бибиков 1953).

   În 1953, P. Boriskovskij a publicat o monografie de proporţii intitulată «Палеолит Украины» (Борисковский 1953), în care au fost descrise toate materialele din zona carpato-nistreană cunoscute. Deşi, anterior, P. Boriskovskij criticase vehement concepţiile migraţioniste ale lui G. Mortillet, în această lucrare de sinteză propune o nouă periodizare a paleoliticului superior din bazinul Nistrului, în care încadrează toate materialele culese la suprafaţă din valea Nistrului şi de pe teritoriul Ucrainei în schema lui N. Moroşan. Astfel, stratigrafia sitului Stânca-Ripiceni devine pentru P. Boriskovskij principalul reper stratigrafic pe care se bazează periodizarea paleoliticului superior propusă de el. P. Boriskovskij defineşte şapte trepte evolutive ale paleoliticului superior de pe teritoriul Ucrainei, inclusiv din zona Nistrului Mijlociu (Борисковский 1953, 395-415). În această schemă au fost incorporate materialele din zonă, cunoscute până la etapa anilor 1950-1951.

   Începând cu anul 1946, paleoliticul şi mezoliticul din bazinul Nistrului vor fi în vizorul şcolii arheologice din oraşul Lvov, liderul incontestabil a acestor cercetări fiind doctorul în istorie, A.P. Černyš (1918-1993) , care va conduce paralel lucrările echipei ce va studia paleoliticul în cadrul Expediţiei Moldoveneşti a Institutului de Arheologie al AŞ a URSS şi a Filialei Moldoveneşti. A.P. Černyš a condus şi detaşamentul care urma să studieze staţiunile paleolitice în cadrul Expediţiei Tripoliene a Institutului de Arheologie al AŞ a RSS Ucrainene şi a Institutului de Istorie şi Cultură Materială al AŞ din URSS. Ulterior a condus „Expediţia Paleolitică Nistreană” în cadrul Institutului Ştiinţelor Socio-Umane al AŞ a RSS Ucrainene. Regiunea principală în cercetările acestor expediţii a reprezentat-o partea dreaptă a râului Nistru şi într-o măsură mai mică partea stângă a râului Nistru. În rezultatul acestor lucrări A.P. Černyš descoperă peste 220 staţiuni noi (Черныш 1973, 6). Astfel, în 1949–1951 şi 1953, A.P. Černyš, descoperă şi cercetează staţiunea pluristratigrafică Babin I (Черныш 1973, 6); între 1951-1953 Voronoviţa I (Черныш 1973, 6-7); în 1955-1961, 1963–Molodova I (Черныш 1973, 7); în anii 1951,1953-1958, 1960-1962 şi 1964–va studia amănunţit staţiunea Molodova V (Черныш 1973, 7); în 1957 este studiată staţiunea mezolitică Frumuşica I din RSSM (Черныш 1973, 7); în 1965 Otaci I; între 1966-1968 Oselivka I; în 1966-1967 Oselivka II; în 1968 Oselivka III; între 1969-1972 Cormani IV (Черныш 1973, 7).

   În baza cercetărilor care au durat mai mult de zece ani, A. Černyš a sistematizat atât materialele anterioare, cât şi cele noi, creând o nouă schemă taxonomică şi de evoluţie a paleoliticului superior din bazinul Nistrului (Черныш 1959), care, completată şi solid argumentată, a fost publicată ceva mai târziu (Черныш 1973). Utilizând o variantă proprie a concepţiei stadialiste de evoluţie a paleoliticului superior din Europa periglacială, deja depăşită şi abandonată de majoritatea specialiştilor din estul Europei, A. Černyš a determinat şase etape de evoluţie a paleoliticului superior din lunca Nistrului. În calitate de suport stratigrafic şi cronologic pentru edificarea schemei cronologico–culturale amintite a servit nu stratigrafia grotei Ripiceni-Izvor, ci studiul depozitelor pleistocenului tardiv din zona Nistrului Mijlociu de pe locul de amplasare a staţiunilor pluristratificate Molodova I, V, Oselivka, Otaci etc., realizat de I. Ivanova, eminent geolog al cuaternarului tardiv din Europa de Est. Această schemă, susţinută, completată şi promovată insistent de autor, a implicat ample şi diverse analogii, readuse din diferite zone geografice şi situri paleolitice, cărora li s-a dat prioritate şi au servit drept argumente de “documentare”. Periodizarea propusă de A. Černyš, ca şi cea recomandată de P. Boriskovskij, au avut un rol benefic în ordonarea materialelor, datelor şi informaţiilor despre paleoliticul din zonă.

   În anii `50 ai sec. XX, V. Marchevici a descoperit un şir de staţiuni paleolitice în valea Răutului care, ulterior, au fost publicate prealabil de N. Chetraru (Кетрару 1969, 24-88). Printre ele putem menţiona staţiunile Bobuleşti VI, Ciutuleşti I, Gura Camencii IV, studiate apoi prin săpături sistematice (Кетрару 1973).

   Începând cu anul 1957, rolul principal în cercetarea paleoliticului din RSSM îi revine lui N. Chetraru , care a invitat la lucrările de cercetare a paleoliticului şi mezoliticului pe cercetătorii G. Grigor’eva şi N. Anisjutkin. Lui N. Chetraru îi revine un rol important în descoperirea, cercetarea şi publicarea materialelor paleoliticului superior din al interfluviul Prut-Nistru. N. Chetraru a realizat şi încadrările crono-culturale ale multor industrii. Astfel, în repertoriul staţiunilor paleolitice şi mezolitice din spaţiul pruto-nistrean, ca şi în lucrările anterioare, N. Chetraru menţiona că materialele nivelului inferior al grotei Brînzeni I descoperite în 1960 şi cercetate de el în anii 1960, 1963-1965, 1968 şi în 1987 de către I. Borziac şi S. Covalenco, de rând cu materialele staţiunii Bobuleşti VI, sunt cele mai timpurii vestigii ce ţin de paleoliticul superior din zonă (Кетрару 1973). În primăvara anului 1958 N. Chetraru, de unul singur, a cercetat întreaga vale a râului Ciugur din nord-vestul Moldovei. Unul din primele sale articole are ca temă anume rezultatele acestor descoperiri. Grota Duruitoarea Veche, descoperită de el pe parcursul acestor periegeze, a fost cercetată prin săpături în anii 1959-1960. Tot în aceşti ani N. Chetraru începe cercetările unor interesante monumente paleolitice cum ar fi staţiunea Costeşti, grota Brînzeni, grotele Trinca I-III din regiunea Prutului, staţiunile Raşcov VII şi VIII, Otaci I din regiunea Nistrului, staţiunile Ciutuleşti, Gura Camencii I şi IV de pe râul Răut. În privinţa staţiunilor Raşcov VII şi VIII, prin săpăturile efectuate de N. Chetraru s-a putut stabili că Raşcov VII are un singur nivel de locuire specific paleoliticului superior, Raşcov VIII - două niveluri de locuire, iar materialele descoperite au multe trăsături comune cu cele de la Raşcov VII, cu toate că au fost evidenţiate şi unele particularităţi. Staţiunile respective au fost cercetate prin săpături şi în anii următori - în 1962 de N. Chetraru, iar în 1971-1972 de N. Chetraru, G. Grigor`eva şi I. Borziac.

    Datorită descoperirii grotei de la Brînzeni în anul 1960 de către N. Chetraru şi V. Verina a fost posibilă depistarea primului obiect, care atestă anumite manifestări magico-religioase în arta din paleoliliticul superior. Este vorba de o amuletă care a fost datată cu cca. 35000 de ani î. Hr. Obiectul este lucrat în fildeş de mamut şi prezintă un „corp” triunghiular cu „gât” alungit, care ar putea sugera o reprezentare a unui peşte. Partea triunghiulară este acoperită cu un decor punctat (Кетрару 1970). Grota respectivă de la Brînzeni a mai fost cercetată de acelaşi N. Chetraru în anii 1963-1965, 1968, 1975 şi de I. Borziac deja în anul 1987 (Кетрару 1973, 69-74,142; Chirica ş.a. 1996).

Pe parcursul a zece ani de la sfârşitul anilor `40 ai sec. XX, au fost descoperite şi cercetate zeci de monumente dintre cele mai importante, reprezentând vestigii paleolitice şi mezolitice de pe teritoriul Moldovei. Datorită acestor cercetări, efectuate de către arheologii A.P. Černyš, N.A. Chetraru, G.V. Grigorieva, I.K. Ivanova, I.A. Borziac în RSSM, s-a putut constata că paleoliticul superior din această regiune s-a format în baza diferitelor variante locale ale musterianului. Populaţia din regiunea carpato-nistreană în perioada musteriană dispunea de o cultură materială destul de bogată. Oamenii din această perioadă locuiau nu doar în grote şi peşteri naturale, dar şi în construcţii artificiale, ridicate de ei din oase de mamut (de exemplu Molodova I, Molodova V, etc.) (Борисовский 1984, 170).

Concluzie

   Primele cercetări în spaţiul pruto-nistrean referitoare la perioada paleoliticului au fost efectuate încă în perioada interbelică de către: C.E. Ambrojevici, I.Gh. Botez şi N.N. Moroşan, malurile din partea stângă a râului Nistru fiind cercetate de S.N. Bibikov şi M.Y. Rudinskij. Aceste cercetări au fost întrerupte atât de evenimentele celui de-al doilea război mondial, cât şi de ocuparea Basarabiei de către URSS, dar şi de începutul teroarei staliniste. Trei din cei cinci arheologi menţionaţi mai sus au fost arestaţi şi supuşi persecuţiilor organelor de represiune sovietice (I. Botez, N. Moroşan, M. Rudinskij). Cercetările acestor arheologi au fost în principiu continuate cu o mai mare amploare după anul 1945 de către arheologii sovietici din Kiev, Lvov, Leningrad şi Moscova, la care au aderat treptat şi arheologi tineri din RSSM. Graţie acestor cercetări ample s-au descoperit sute de staţiuni şi puncte noi paleolitice şi mezolitice, care şi astăzi prezintă un interes deosebit, nu numai pentru arheologia moldovenească, dar şi pentru cea mondială.

Analiza sumară a studiilor vizând paleoliticul în lucrările arheologilor sovietici ne-a permis să sesizăm faptul că catalogarea arheologiei sovietice ca fiind una fundamental marxistă ar fi incorectă, din punctul nostru de vedere, pentru simplul fapt că moştenirea cultural-istorică a ideilor arheologilor pre-sovietici a rezistat neîntrerupt în Uniunea Sovietică. În acelaşi timp suntem de acord că, în raport cu alte şcoli europene, şcoala sovietică a preluat într-o măsură mult mai largă sistemul imperativ al marxismului. Nu ar trebui să minimizăm însă meritele metodelor de cercetare care au apărut ca o consecinţă a alăturării la acest tip de marxism. Preocuparea pentru generalizări şi căutarea unor legităţi ale proceselor culturale a rămas, cu regret, partea rigidă a arheologiei sovietice, iar dogmatismul şi controlul tuturor ştiinţelor, în special a celor socio-umane, a calmat orice încercare de disidenţă.

   În ceea ce priveşte depistarea şi cercetarea staţiunilor paleolitice de pe teritoriul RSSM, acestea au purtat un caracter inegal, în sensul că principalele descoperiri, totuşi, au avut loc în partea de nord a spaţiului pruto-nistrean. Cercetarea slabă a zonei din centrul şi sudul republicii între 1945-1970, se explică în general prin faptul că începând chiar cu primele expediţii, de o atenţie mai sporită s-au bucurat siturile din nordul RSSM. Cu toate acestea, unele puncte cu materiale paleolitice au fost descoperite de N. Chetraru în anii 1957-1959 în valea râului Ichel şi în împrejurimile oraşului Chişinău. În anii 1962 şi 1963, în urma perieghezelor efectuate de S.A. Astahov, au fost depistate unelte de silex paleolitice pe valea râului Bîc. În anul 1966, în apropiere de satul Recea, r. Străşeni, Z.G. Lungu a descoperit o staţiune care ulterior a fost cercetată de N. Chetraru. În raioanele de sud ale republicii au fost depistate doar staţiuni şi materiale din mezolitic.

   Până în anul 1970 au fost descoperite cca. 20 de staţiuni şi puncte cu materiale din paleoliticul inferior, la două dintre acestea fiind depistate materiale in situ - Duruitoarea Veche şi Ofatinţi. Din perioada paleoliticul mijlociu între anii 1945-1970 sunt cunoscute aproximativ 30 de puncte şi staţiuni, din acestea doar în grotele de la Buzdujeni I (opt niveluri de locuire), Trinca I (două niveluri de locuire), Trinca II (trei niveluri de locuire), Trinca III (un nivel de locuire) au fost depistate vestigii in situ, cercetate prin săpături sistematice. După cum am menţionat mai sus paleoliticul superior a fost mai bine cercetat, din acest considerent între anii `20-`70 ai sec. XX, au fost descoperite peste 200 de staţiuni şi puncte, dintre care doar 90 sunt reprezentate de niveluri de locuire in situ. Dintre acestea au fost cercetate doar 20 de staţiuni, iar alte 16 staţiuni au fost cercetate prin sondaje.

    Prin acest articol modest sperăm să impulsionăm apariţia unor noi studii de valoare şi a altor cercetători din domeniu, care ar fi mai mult decât necesare, prin abordarea unor probleme care în mare parte au fost ignorate până în prezent de cercetătorii din Republica Moldova.

Bibliografie

Ambrojevici 1926: C. Ambrojevici, Urmele omului diluvial în Basarabia. Buletinul Muzeului Naţional de Ştiinţe Naturale din Chişinău, tomul 1, 1926, 67-76.

Borziac 1994: I. Borziac, Paleoliticul şi mezoliticul dintre Nistru şi Prut (Republica Moldova). Thraco-Dacica, XV, 1-2 (Bucureşti 1994), 19-40.

Borziac ş.a. 2006: I. Borziac, V. Chirica, M-C. Văleanu, Culture et Sociétés pendant le Paléolithique supérieur a travers l’espace Carpato-Dnestrien (Iaşi 2006).

Chetraru 2010: Nicolae Chetraru, Nicolae N. Moroşan şi activitatea lui în domeniul arheologiei în Basarabia. In: http://personalitatibasarabene.info/nicolae-n-morosan-si-activitatea-lui-in-domeniul-arheologiei-in basarabia_04_2010.html

Chetraru ş.a. 2003: N. Chetraru, A. Moraru, N. Răilean, Nicolae Moroşan - Drama unui savant (Chişinău 2003).

Chirica ş.a. 1996: V. Chirica, I. Borziac, N. Chetraru, Brynzeni, dep. d'Edineţ. In : Gisiments du paleolithique superieur ancien entre le Dniestr et la Tissa (Iaşi 1996), 13-30.

Chirica, Sovan 2006: V. Chirica, O. L. Sovan, Civilisations préhistoriques et protohistoriques de la zone du Prut moyen (Iaşi 2006).

Colesnic 2002: Colesnic I. Basarabia necunoscută. (Chişinău 2002), vol.4.

Covalenco, Levinschi 2001: S. Covalenco, A. Levinschi, A 70-a aniversare–Nicolae Chetraru. Tyragetia, X, Chişinău, 2001, 277-280.

Davis 1983: R. S. Davis, Theoretical Issues in Contemporary Soviet Paleolithic Archaeology. Annual Review of Anthropology, 1983, Vol. 12, 403-428

Dergacev 1994: V. Dergacev, Arheologia Republicii Moldova. Retrospectivă istorică, în: Thraco-Dacica, tomul 15, nr.1-2 (Bucreşti 1994), 7-18.

Dicu 2000: Paul I. Dicu, Argessis, Studii şi comunicări. Seria Istorie, t. IX, 2000, p.507-510.

Dumitrescu 1957: V. Dumitrescu, Ceslav Enric Ambrojevici (1900-1954). SC1V, 8, 1957, 1-4, 405-407.

Klein 1969: R. G. Klein, The Musterian of European Russian, Proceedings of the Prehistoric Society, 35, 1969, 77-111.

Kosven 1957: M.O. Kosven, Introducere în istoria culturii primitive (Bucureşti 1957).

Moroşan 1927: N.N. Moroşan, Contribuţii la cunoaşterea Paleoliticului din Moldova de Nord (Malurile Prutului) Academia Română. Memoriile secţiunii ştiinţifice, tomul 9, mem. 7, (Bucureşti 1927), 343-360.

Moroşan 1929: N.N. Moroşan, Noi contribuţii preistorice asupra Basarabiei de Nord. Academia Română. Memoriile secţiunii ştiinţifice, seria 3, tomul 6, mem.1 (Bucureşti 1929), 34-45.

Moroşan 1933: N.N. Moroşan, Quelques observations sur le Quaternaire du NE de la Moldavie In: Comptes Rendues de Séances de l`Institut Géologique de Roumanie. Şedinţa din 13 februarie 1931, tomul 19, 1930-1931 (Bucureşti 1933), 11-29.

Moroşan 1934: N.N. Moroşan, Depozitele quaternare paleontologice şi levalloisiene de la Ghermani-Dumeni, (Malul stâng al Prutului) (Chişinău 1934), 3-28.

Moroşan 1938: N.N. Moroşan, Le Pléistocène et le Paléolithique de la Roumanie du Nord-Est. Anuarul Institutului Geologic al României, tomul 19, ( Bucureşti 1938), p. 1-160.

Munteanu 2007: Şt. Munteanu, Câteva date privind activitatea Muzeului Naţional de Istorie Naturală din Chişinău (1918-1940). Revista „Chronos”, anul V, nr. 1 (8), 2007, 24-26.

Păunescu 1994: Al. Păunescu, Viaţa şi opera lui N. N. Moroşan. SCIVA 3, tomul 45, 1994, 199-214.

Păunescu 2003: Al. Păunescu, Din istoria arheologiei româneşti pe baza unor documente de arhivă (Bucureşti 2003).

Răileanu 2005: N. Răileanu, Muzeograful şi arheologul Gheorghe Sergheev. Tyragetia, 14, (Chişinău 2005), 320-321.

Simonescu, Moroşan 1926: I. Simonescu et N. Moroşan, Une station Aurignacien en Moldavie. Bulletin de la section scientifique de L`Académie Roumain, 10, 3, 1926, 59-64.

Tilley 1989: C. Tilley, Archaeology as socio-political action in the present In: V. Pinsky şi A. Wylie (ed.), Critical traditions in contemporary archaeology. Essays in the philosophy, history and socio-politics of archaeology, Cambridge-New York-Port Chester-Melbourne-Sydney: Cambridge University Press, 1989, 104-116.

Ursulescu 2007: N. Ursulescu, Neoliticul şi eneoliticul României în contextul Europei şi al Orientului Apropiat (Iaşi 2007).

Адиясевич 1946a: М. Адиясевич, AŞCAŞRM, fond 3, inv. 2, dosar 16.

Адиясевич 1946b: М. Адиясевич Памятники Молдавии. (Материалы для составления археологической карты МССР) (Кишинев 1946).

Анисюткин 1971: Н.К. Анисюткин, Мустье Пруто-Днестровского междуречья. Автореф. канд. дисс. (Ленинград 1971).

Анисюткин 1978: Н.К. Анисюткин, Мустерская стоянка Кетросы в среднем Приднестровье. Бюллетень комиссии по изучению четвертичного периода. 48, 1978, 5-21.

Анисюткин 1981: Н.К. Анисюткин, Археологическое изучение мустьерской стоянки Кетросы. В кн.: Кетросы. Мустьерская стоянка на Среднем Днестре (Москва 1981).

Анисюткин 1992: Н.К. Анисюткин, Ранний и средний палеолит юго-запада Европейской части СССР (автореф. докт. дисс.) (С-Пб 1992).

Анисюткин 2001: Н.К. Анисюткин, Грот Буздужаны 1. In: Мустьерская эпоха на Юго-Западе Русской равнины. (СПб 2001), 127-132.

Анисюткин и др. 1986: Н.К. Анисюткин, И.А. Борзияк, Н.А. Кетрару, Первобытный человек в гротах Тринка I-III. (Кишинев 1986).

Бибиков 1953: С.Н. Бибиков Поселение Лука-Врублевецкая. МИА. (М.- Л. 1953), №38.

Борисковский 1950: П.И. Борисковский, Начальный этап первобытного общества (Ленинград 1950).

Борисковский 1951: П. И. Борисковский, Основные этапы развития верхнего палеолита Украины. СА, XV, (Москва 1951), 16-22.

Борисковский 1953: П.И. Борисковский, Палеолит Украины. МИА СССР, № 40, (Москва-Ленинград 1953).

Борисковский 1957: П. И. Борисковский, Древнейшее прошлое человечества (М.-Л. 1957).

Борисовский 1984: П.И. Борисовский (ответ. ред. тома), Археология СССР. Палеолит СССР (Москва 1984).

Борзияк, Кетрару 1991: И.А. Борзияк, Н.А. Кетрару, Костяной инвентарь и его роль в хозяйстве среднего палеолита Молдовы. In: Хозяйственные комплексы древних обществ Молдовы (Кишинев 1991), 29-39.

БСЭ 1953: Большая Советская Энциклопедия. 2-е изд. Т. 23 (Москва 1953), 113-114.

Булочникова 2003: Булочникова Е.В., А.Н. Рогачёв и М.В. Воеводский. Верхний палеолит-верхний плестоцен: динамика природных событий и периодизация археологических культур. Материалы международной конференции, посвящённой 90-летию со дня рождения Александра Николаевича Рогачёва. (СПб. 2002).

Граб, Супруненко 1992: В.І. Граб, О.Б. Супруненко, Доля Михайла Рудинського. Археологія, Київ, №4, 1992.

Громов 1950a: В.И. Громов, М.В. Воеводский (1903–1948). Бюллетень комиссии по изучению четвертичного периода. № 15. (Москва 1950).

Громов 1950b: В.И. Громов, Работы М.В. Воеводского и изучение истории четвертичного периода. КСИИМК, Вып. 31. (Москва 1950).

Дебец 1949: Дебец Г.Ф. Памяти М.В. Воеводского (1903–1948). СЭ, 1949. № 1;

Деревянко и др. 1994: А.П. Деревянко, С.В. Маркин, С.А.Васильев, Палеолитоведение: введение и основы (Новосибирск 1994).

Кетрару 1958: Н.А. Кетрару, К вопросу об исследований палеолитических памятников Молдавии. Материалы первой конференции молодых ученых Молдавской ССР (Кишинев 1958), 7-8.

Кетрару 1960: Н.А Кетрару., Материалы к археологической карте Молдавии. Труды государственного историко-краеведческого музея. Кишинев. 1960.

Кетрару 1965a: Н.А. Кетрару, Палеолитическая стоянка в гроте Старые Дуруиторы. КСИA, вып.105, (Москва 1965), 79-84.

Кетрару 1965b: Исследования палеолитических гротов Северо-запада Молдавии. Археологическое исследование. В кн.: Охрана природы Молдавии. Вып.3 (Кишинев 1965), 60-77.

Кетрару 1969a: Н.А. Кетрару, Палеолитические и мезолитические местонахождения в бассейне р. Реут. В кн.: Антропоген Молдавии (Кишинев 1969), 33-118.

Кетрару 1969b: Н.А. Кетрару, Исследование палеолита в Молдавии. Известия Академии Наук Молдавской ССР, серия биологических и химических наук, вып.2 (Кишинев 1969).

Кетрару 1970: Н.А. Кетрару, Уникальный предмет палеолитического искусства из грота Брынзены I. Охрана природы Mолдавии (ОПМ), 8 (Кишинев 1970), 34-45.

Кетрару 1973: Н.А. Кетрару, Памятники эпох палеолита и мезолита. Археологическая карта Молдавской ССР, вып.1, (Кишинев 1973).

Кетрару 1974: Н.А. Кетрару, Памятники эпох палеолита и мезолита в Молдавии. Автореф. канд. дисс. (Ленинград 1974), 1-23.

Кетрару 1991: Н.А. Кетрару, Производственные комплексы раннего палеолита Молдовы. Хозяйственные комплексы древних обществ Молдовы, (Кишинев 1991), 6-19.

Кетрару, Анисюткин 1967: Н.А. Кетрару, Н.К. Анисюткин, Мерсына. Новое нижнепалеолитическое местонахождение в Молдавии (Кишинев 1967).

Колосов 1972: Ю.Г. Колосов, Шайтан-Коба - мустьepська стоянка Криму (Кiив 1972).

Кызласов 1997: Л.Р. Кызласов, Портреты учителей-создателей советской археологии. Вестник МГУ. Серия 8, «История», 1997, № 9.

Мельникова 2005: Н. Мельникова, Из истории изучения археологии в музее. Revista de Etnologie, Ştiinţele Naturii şi Muzeologie, Muzeul naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Republicii Moldova, volumul 3 (16), (Chişinău 2005).

Пассек 1947: Т.С. Пассек, Предварительный oтчет об археологических разведках экспедиции по изучению памятников триполиской культуры в Молдавской ССР в 1947 году. Архив НМАИМ, Инв. № 491 (Кишинёв 1947).

Романовский 2003: Н.В.Романовский, Сталинизм и теория институциональных матриц. Социологические исследования. 2003, № 5, 132-140.

Рудинський 1929: М. Рудинський, 3 матеріалів до вивчення передісторії Поділля. Антропологія. Річник кабінету 1928 (Київ1929).

Рудинський 1949: М. Рудинський, З матеріалів Дністрянської експедиції 1945 р. Археологічні пам'ятки УРСР, том II, Київ, 1949.

Сергеев 1950: Г.П. Сергеев, Позднеашельская стоянка в гроте у сел. Выхватинцы (Молдавия). СА, 12, М., 1950, 203-212.

Ситник 2008: О. Ситник, „Епоха Черниша” У вивченні палеоліту західної україни (до 90-річчя з дня народження Олександра Панкратовича Черниша, 1918–1993). Археологічні дослідження Львівського університету, 2008, вип. 11, 250–296.

Смирнов 1946: Г.Д. Смирнов, Итоги археологических исследований в Молдавии в 1946 году. Arhiva Naţională a Republicii Moldova, F.3330, inv.1, dosar 2.

Смирнов 1953: Г.Д. Смирнов, Отчётные материалы по археологическими исследованиям Молдавии за 1946-1953 годы, (Кишинёв 1953). AAMNAIM, d.385 ”A”.

Сытник 1998: А.С. Сытник Олександр Черниш i Молодове. МДАПВ, Вып. 7, 1998, 21-23.

Сытник, и др. 1998: А.С. Сытник, Р.Т. Грибович, Л.Г. Мацкевой Пам'ятi Олександра Черниша. МДАПВ, Вып. 7, 1998, p. 5-13.

Удальцов 1949: А. Д. Удальцов (ответ. ред.): За партийность в археологической науке! КСИИМК, XXV, (Москва-Ленинград 1949), 3-6.

Черныш 1946: А.П. Черныш, Отчет о работе проведенной в селе Выхватинцах Рыбницкого р-на МССР в 1946 г. Архив НМАИМ, Инв.№ 491, (Кишинёв 1946).

Черныш 1959: А.П. Черныш, Поздний палеолит среднего Приднестровья. Труды КИЧП. Вып. 15 (Москва 1959).

Черныш 1973: А.П. Черныш, Палеолит и мезолит Приднестровья. Карты и каталог местонахождений (Москва 1973).

Черныш 1961: О.П. Черниш, Палеолiтична стоянка Молодове V. (Киiв 1961).

Чубур 2003: А.А. Чубур, Михаил Вацлавович Воеводский: страницы биографии (к 100-летию со дня рождения). Очерки по истории археологии Брянской области; вып.1, (Брянск 2003)

Фосс 1949: М.Е. Фосс, М.В. Воеводский (1903–1948). КСИИМК, Вып. 25. (М.–Л. 1949).

Щавелёв 1995: С.П. Щавелёв, Деснинская экспедиция М.В. Воеводского и её вклад в археологическое изучение Курского края. Деснинские древности (Брянск 1995).

Щавелёв 2007: С. П. Щавелёв, Историки Курского Края. (Биографический словарь) (Курск 2007).

Замятнин 1950: С.Н. Замятнин, Памяти Михаила Вацлавовчиа Воеводского. СА, Вып. XII, 1950.

Abrevieri

AAMNAIM Arhiva Arheologică a Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei.

ANRM Arhiva Naţională a Republicii Moldova.

AŞCAŞRM Arhiva Ştiinţifică Centrală a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova.

Pelivan Adrian, cercetător ştiinţific, Secţia Arheologie Antică şi Medievală a Centrului Arheologie, IPC al AŞM; e-mail: pelivan_adrian@yahoo.com.

Revista Arheologică, serie nouă, Vol. VI, nr. 1, 2010, p. 108-124.